
Anul acesta ziua mea de naștere (3 august) m-a prins în prag de viață nouă. Pe 6 iulie am devenit oficial Doamna Rusanda Davideanu, toate bune și frumoase, mai puțin titulatura de ”Doamnă” cu care încă nu m-am obișnuit…
A fost, puțin spus, cel mai frumos an din viața mea. Prietenele mele mi-au organizat cea mai frumoasa petrecere de burlăcițe în Grecia, unde am plecat cu mașinile, cu portbagajul plin de entuaziasm și fericire. Acolo am petrecut un weekend în care am primit iubire de la femeile importante din viața mea cât pentru două vieți, motiv pentru care le voi fi pentru totdeauna recunoscătoare! Iar ziua mea preferată a fost aceea în care fetele m-au dus- surpriza!- pe un yacht inchiriat special pentru noi 🙂 Imaginați-vă o zi pe un yacht alb cu 7 nebune îmbrăcate în rochii cu lămâi (tema nunții noastre), un frigider plin de prosecco, baloane, sărit în apă în mijlocul mării și cântat cântece de Zdob și Zdub în timp ce făceam pluta pe spate…
A fost și un an cu mult stres, stres constructiv, dacă există așa tip de stres… Ne-a luat cam 1 an organizarea nunții noastre, dintre care 6 luni au fost foarte stresante. Pe 3 iulie, la Piatra Neamț, ne-am spus DA și în fața legii. Pe 6 iulie a fost cununia religioasă & nunta pe Domeniul Știrbey, în Buftea. A fost cea mai frumoasa zi din viața noastră de până acum, și n-o vom uita niciodata! Dar despre asta, un articol special, cu toate detaliile picante și recomandările de furnizori, promit 🙂
După cum v-am obișnuit an dupa an, în august fac totalul și trag linie. Iată lecțiile de anul acesta:

- Dupa adrenalina, vine liniște. Și dacă nu vine, cheam-o TU și va veni. Direct dupa nebunia de la nuntă am plecat în Bali și Singapore în luna de miere, iar când am revenit, ziua mea m-a prins la Predeal cu doi prieteni dragi, cu multă liniște și aer curat. Nu am mai avut chef de organizat petreceri. Câteodată, dupa multă adrenalina, ai nevoie să te reculegi într-o atmosferă calmă, fără complicații. Poate că Bucureștiul nu îți oferă această oază, așa ca e bine să o cauți înafară, într-un colț de pădure, de sat sau de munte.
- Medicul potrivit la momentul potrivit. Toata viața căutam un medic în care să avem încredere, care să ne trateze cu respect, responsabilitate și lipsit de interes financiar. Fac parte dintr-o generație care, din păcate, e mai mult expusă la greșelile medicilor, decât la binefacerea lor. O generație care trece la plante, la ceaiuri, la acupunctura, bio-energii, orice, numai nu medicamente. Ei bine, eu cred că și medicul potrivit (la fel ca sufletul pereche), apare când te aștepți mai puțin, când aproape îți pierzi încrederea în lumea medicală. Eu am avut noroc de un asemenea doctor, care doar prin vitamine și schimbarea radicală a dietei mele alimentare a reușit să-mi facă viața considerabil mai frumoasă, să-mi rărească crizele de migrenă și multe alte probleme pe care le duceam în spate de ani și ani. Vă mulțumesc, doamna B.!
- Dimineața lui, seara mea. Soțul meu (cum sună asta!) este matinal, eu sunt cel mai non-matinal om de pe planetă. Dacă mă trezești înainte de 8:30 sunt brutală, agresivă, răutăcioasă, un monstru, mai pe scurt. El invers- seara e lipsit de energie, adoarme înaintea mea, când eu încă am chef să comunic sau să mă uit la un film. Recunosc, în cei 2 ani și jumătate împreună, am avut multe dimineți în care m-am trezit nervoasă din cauza că nu mi-am împlinit somnul. Încă lucrăm la lecția asta, să ne respectăm unul altuia- dimineața sau seara, să ne adaptăm pe stilul celuilalt, iar câteodată chiar, așa cum face L., să mă aștepte să mă trezesc în diminețile lungi de weekend cu mic-dejunul preferat comandat și cu cafeaua fierbinte, cu puțin lapte, așa cum știe că îmi place.
- Evenimentele mari din viața ta sunt polarizante. Când organizezi o nuntă, chiar și una medie ca dimensiuni (noi ne-am dorit 150 persoane, am avut în jur de 170), ai parte de multe surprize. De exemplu sunt oameni pe care îi consideri importanți în viața ta, dar se dovedesc a nu fi. Unii nu fac efortul să inventeze o scuză suficient de bună de ce nu vin, alții nici măcar nu fac efortul de a confirma/refuza invitația, te lasă în aer. Am avut și cazuri cu oameni care au încurcat data, ziua, etc. Sunt și oameni de la care nu te aștepți, dar care te surprind pozitiv: vin de la capătul lumii ca să-ți fie alături în ziua cea mare, își oferă tot ajutorul, tot sprijinul, vin cu entuziasm și încurajări, exact ceea ce ai nevoie într-o zi atât de stresantă. Ceea ce vreau sa spu e că o nuntă îți cam arată cine e alături de tine și cine nu, vorba aia- la bine și la rău. Ceea ce e foarte sănătos! Norocul nostru a fost că am avut chiar mai mulți invitați decât ne așteptam, că am primit dragoste și energie de la ei în ziua nunții cât pentru o eternitate! <3
- No panic attack is a small thing… sau cum ne joacă mintea feste. Am tot auzit asta cu atacurile de panică, de la mulți prieteni. Știam în teorie povestea, dar nu știam dacă avusesem vreunul vreodată. În luna noastră de miere am mers să facem snorkeling cu manta-ray (pisici de mare care ating 4 m) în insula Nusa Penida de lângă Bali. Îmi era foarte frică de manta rays dar am zis ca merg, că dacă pot sa meargă niște copii, sigur pot și eu, mai ales ca am experiența cu snorkelingul. Și iată-ne ajunși în Manta Ray Bay, unde bărcile ne-au lăsat la 10-15 metri de stânci, locul unde vin aceste creaturi superbe și poți înota cu ele sau deasupra lor. Valurile erau destul de mari și știam că trebuie să păstrez distanța de stânci, în orice caz. Și iată- ființa superba, de câțiva metri lățime- manta ray, înoată pe sub noi, dansând din aripi superb. Și acum văd în slow motion momentul în fața ochilor, e o experiență fascinantă, unică în viață, aveam cu noi și go-pro-ul deci vă voi arăta și pe filmuleț. Problema a venit când am ieșit la suprafață și am auzit instructorul strigând ”Big wave coming, get out, get out now!” Probabil nu este chiar ceea ce vrei sa auzi când te afli într-o insula din Cercul de Foc, o zona a lumii recunoscută pentru tsunami-uri… Am început să înot repede spre larg, spre bărci, ca să nu ma izbească de stânci valul care deja se vedea la orizont, însă nu mai știam care e barca noastră, toate erau la fel în confuzia totală din jur. Valul doar m-a ridicat și apoi m-a coborat, însă de la efort și panică m-am hiperventilat și am simțit că nu mai pot să respir în mască. Creierul meu zicea ”Nu e posibil, până acum ai respirat fără nicio problemă”, însă panica m-a copleșit. Nu știam unde e Laur, unde e instructorul, care e barca noastră, a fost un moment de coșmar. Mi-am scos masca și am început să înghit apă, parcă nici apa nu mă mai ținea… în fine, m-a văzut instructorul și m-a scos de braț din apă, m-a calmat, mi-a spus sa respir adânc, și, încet-încet, m-a scos pe barcă. Țin minte cum tremuram de panică, nicicând nu am fost mai pierdută în spațiu. Într-o oră eram înapoi în apă și mă uitam la broaște țestoase și corali, am depășit momentul și sper să nu mai trec prin așa ceva niciodată.
- Nu există bine fără rău, există doar echilibru sau dezechilibru între cele două. Religia noastră ne învață de multe ori să alungăm răul, să respingem răul, căci dacă lăsăm răul să intre în viața noastră, vom fi pedepsiți. Balinezii ne-au învățat o altă perspectivă: ei lasă ofrande pe pământ pentru demoni și deasupra pământului pentru zei. L-am întrebat pe ghidul nostru, Garry, de ce? El a spus că ei vor să fie prieteni cu toată lumea, și cu binele, și cu răul. Și ca să ții demonii la distanța trebuie să fii prieten cu ei, să le dai ofrande și să le mulțumești. Secretul stilului lor de viață și a credinței lor este echilibrul între bine și rău. Ei nu au iad, nu au loc în care arzi în flăcări dacă ai furat o pâine de la magazin pentru a-ți hrăni copiii. La ei există doar reîncarnare și karma, fiecare își plătește păcatele în următoarea existență. Nu e mai ușor, mai frumos să trăiești așa? Bine și rău este în fiecare din noi.
- Cărți în loc de flori. Asta e o recomandare mai mult, e ceva ce au făcut și unele prietene ale mele la nunțile lor. Specificați în invitația la nuntă că ”florile se ofilesc, iar cărțile niciodată” 🙂 și încurajați-vă invitații să aducă o carte cadou în loc de un buchet de flori. De ce? În primul rând- deja o sa ai casa plină de flori de la buchetul miresei, buchetele de pe mese, etc. Apoi, pentru că deși o carte costa 30 de lei iar un buchet 150, o carte este aleasă cu drag, cu dedicație, cu gânduri bune și recomandări sincere. Și în ultimul rând pentru că dupa nuntă o sa aveți deja prima biblioteca a familiei voastre! Trebuie să recunosc cât de emoționant a fost momentul în care, imediat cum am ajuns acasa, a doua zi dupa nunta, m-am apucat să despachetez cărțile si să citesc mesajele de pe ele. Nu am plâns deloc la nunta dar momentul acesta m-a înduioșat până la lacrimi! P.S.: avem peste 50 de cărți în noua noastră bibliotecă, mulțumim!
- Educație, nu bogăție. Una din cele mai dureroase lecții primite anul acesta a fost asta: mi-am dat seamă că pot să trăiesc în sărăcie, în murdărie, dar nu pot locui într-o societate fără bune maniere și educație. Știți bine, am călătorit în 32 țări la 32 ani, am fost pe 4 continente. Am fost de câteva ori în Asia, iubesc oamenii de acolo (în special Thailanda, Bali, Sri Lanka), modești, zâmbăreți, foarte politicoși și educați, curați, cu multă răbdare și atenție la detalii. Cel mai mult apreciez la ei buna creștere și respectul pentru ei și pentru cei din fața lor. Ei bine, niciodată nu m-a lovit mai mult întoarcerea la România ca acum. Dupa cum am zis, nu m-a deranjat murdăria, cât felul în care s-au comportat oamenii cu mine/noi. Chiar în avionul Doha- România o femeie de 60 ani a țipat la mine pe tot avionul, descărcându-se de nervii probabil acumulați dupa un zbor lung. Prima seara acasă, un moș și altă replică răutăcioasă, gratuită. La Mega- cineva țipă la altcinevă la coadă. Pe stradă, cineva țipă la telefon și înjură. La Obor, un cuplu se ciondaneste în stradă. La Muzeul Satului, un meșteșugar supărat ne-a stricat toată dispoziția cu replicile lui și scandal. Un parcagiu. Și tot așa. Până acum nu observam, eram cumva parte din peisaj, însă acum m-a lovit în moalele capului. Știu că nu e așa peste tot în țară, știu că sudul e mai… special. Dar! Oare aș putea să-mi cresc copiii într-o societate de țipălăi? Unde terapie nu înseamnă să mergi la psiholog (probabil ați auzit și voi de multe ori reacția ”Doamne Ferește, da ce, sunt bolnav psihic, să merg la psiholog?”) ci să te descarci pe prima victimă care îți iese în cale? Și chiar dacă aș putea, îmi doresc asta?
- Oaza de liniște și fericire în casa ta. Știu, e mai ușor s-o găsești înafara casei, înafara rutinei, dar totuși, nu ne permitem luxul de fi înafara casei și rutinei de câte ori avem nevoie să ne recuperăm, nu-i așa? Ei bine, eu cred că în casa noastră trebuie să fie acea oază. O pisică, dacă simți nevoia. Două, dacă ești ca mine și Laur. Un colț cu perne colorate în care să citești. Un pat moale sau tare, dar neapărat mare și cu cearșafuri în culoarea ta preferată. Multă lumină ziua, dar și bezna de dimineață. O bucătărie cu multe condimente, înghețata preferată la congelator, fistic și prosecco la rece, permanent. O canapea numai bună de privit filme în doi, o bibliotecă plină de cărți. O noptiera cu bed spray cu miros de flori de cireș (al meu de e de la Rituals) și 2-3 cărți, pe care le citești în funcție de dispoziție. O baie cu cadă, spumă de baie, săruri de baie și tot felul de răsfățuri. Spațiu suficient pentru a sta separat, când e nevoie, dar nu prea mult, astfel încât să nu vă despartă niciodată mai mult de o ușă. Ușa spre fericire.
- O sa închei cu o lecție simplă și frumoasă pe care mi-a dat-o un ”healer” la care am mers în Bali. Era un bătrânel tare simpatic, fără dinți dar foarte zâmbăreț (îmi amintea de Ketut din filmul Eat Pray Love), și imediat cum a pus mâna pe capul meu, a zis: ”- Too much thinking-thinking! Learn to be happy!”

Și pentru că tocmai am realizat că fac ”treaba asta cu lecțiile de viață” de 10 ani, vedeți aici: