Tocmai am realizat că rubrica ”Lecții de viață la x ani” împlinește 13 ani, cu această ocazie. Și nu exista an în care, de ziua mea, să nu primesc întrebarea: când scrii articolul cu lecțiile?
Ei bine, a venit acel moment. Pe 3 august am împlinit, alături de o mână de oameni dragi, onorabila vârstă de 35 ani… pauză pentru oftat… așa că sunt pregătită să împart cu voi câteva dintre lecțiile învățate de mine în acest moment al vieții:
1.To conflict or not to conflict. Conflictul este, la fel ca moartea, inevitabil. Mai devreme sau mai târziu apare în orice mediu, fie că e vorba de prieteni sau colegi, acasă sau la muncă. Nu întotdeauna trebuie să-l provoci tu ca să nimerești în mijlocul exploziei. Dar aproape de fiecare dată trebuie să ai un răspuns.
Cei care mă cunosc știu că URĂSC conflictul, dar asta nu înseamnă că nu sunt expusă și eu la razele sale pline de radiație. Mai devreme sau mai târziu capacul de pe cratiță începe să se cutremure fiindcă apa fierbe violent dedesubt.
Întrebarea nu este CUM EVIȚI CONFLICTUL ci cum te redresezi după el? Am învățat că în orice prietenie apare un conflict la un moment dat, care este decisiv pentru cei doi: fie relația devine mai puternică după, pentru că îl depășim împreună, fie relația se rupe. Cele două părți aleg dacă merită sau nu să treacă de mână prin fumul exploziei, să își îngrijească rănile, să învețe ce au de învățat și apoi să meargă mai departe, împreună sau separat.
2. Narcis și camera HD. E ușor să te placi privindu-te languros într-un selfie cu filtre care măresc și micșorează exact unde trebuie, care îți fac pielea fină și strălucitoare, ochii mari ca de păpușă și genele ca-n povești. Aproape că te-ai pupa singură pe tine, manca-o-ar-mama-de-mumoasă, Narcis în formă virtuală, căzut în lac pentru că s-a îndrăgostit de propria reflexie în apa… camerei HD.
Dar cum te simți când te privești în oglindă, acasă, zi de zi, dezgolită de toate filtrele? În toate tipurile de lumină, și dimineața și seara, și cu cearcăne gri sub ochi, în pijama, cu sarcină sau fără și cu ridurile care iată-iată încep să apară?
Am învățat că relația cu corpul nostru ar trebui să fie cel puțin la fel cum e relația cu omul pe care îl iubim. Sentimentele noastre nu se schimbă pentru că e obosit, bolnav sau fără energie, pentru că are riduri sau kg în plus, nu-i așa? Îl iubim și la bine și la rău și îl sprijinim prin toate etapele prin care trece. Și atunci de ce, când vine vorba de corpul nostru, alegem să îl tratăm mai rău? Eu mă privesc în oglindă și îmi spun mie și corpului meu: ”Te înțeleg și te sprijin prin toate etapele prin care treci.”
3. NU este un cuvânt deloc prietenos, dar sănătos. Suntem învățați de mici să nu spunem NU și să fim respectuoși cu toți, prieteni sau străini. Acest lucru într-adevăr ne ajută să fim acceptați mai ușor de societate și să fim civilizați, dar cam atât.
Tocmai am marcat 1 an de când am trecut în freelancing în comunicare și de când sunt un om-agenție. Lunar discut cu circa 5-10 potențiali clienți pe partea de branding, social media sau brand personal. Cu puțin noroc, îți dai seama dacă ai sau nu compatibilitate cu clientul din primele 30 minute petrecute împreună. Câteodată, într-adevăr, acestea sunt înșelătoare și ai nevoie de circa 6 luni ca să cunoști acel om cu adevărat. Dar dacă din primele interacțiuni cu acesta te simți incompatibil, nerespectat, iritat sau insultat, nu are sens să colaborezi cu el, indiferent de valoarea contractului negociat. DE CE? Pentru că dacă nu sunteți compatibili și colaborarea cu acesta te va frustra, în timp vei acumula emoții negative, te vei consuma și epuiza și te va costa mult mai mult această colaborare (emoțional și dpdv al timpului) decât valoarea contractului tău.
Anul acesta am învățat că în unele momente să spui NU poate fi o declarație de dragoste pentru tine și pentru timpul tău. Și mai este un moment în care spun NU – atunci când nu cred în potențialul clientului sau al businessului de a crește, pentru că se vede foarte clar că urmează un colaps, o greșeală fatală sau o prăbușire iminentă, iar eu nu mă asociez cu TITANIC-uri…
4. LET IT BE, LET IT BE. Anul trecut am organizat o petrecere uriașă de ziua mea, cu foarte mulți oameni, am închiriat o casă și am muncit 2 zile să pun totul la punct, de la mâncare la decor. La sfârșitul petrecerii am plecat semi-ofticată acasă, nimeni nu avea chef de party, mai puțin eu și încă 2 persoane. Toți erau obosiți, epuizați, deși era sâmbătă.
Anul acesta nu am organizat nimic, fiind bolnavioară în săptămâna dinaintea zilei mele. Așa că nu tu tort la comandă, nu tu planuri sau decor. Am invitat doar pe cei mai apropiați (13) oameni, am rezervat o masă la Gastrolab, restaurantul care îmi dă o stare de bine și care are vinurile mele preferate și am luat tort în aceeași zi de la Nedelya, profiterol cu zmeură. M-am îmbrăcat în rochia mea nouă Kinga Varga albă, cu aripi aurii. A fost… una dintre cele mai frumoase zile de până acum. Cu energie pozitivă, povești și răsete. Să mai spun că a fost într-o miercuri??
Concluzia: nu te dezici de nevoia de control cu una cu două, e un proces pe termen lung și care necesită efort constant, însă asta a fost probabil cea mai frumoasă (și banală) lecție de până acum pentru mine. LIVE IN THE MOMENT & LET IT BE!
5. Casele de 100 de ani versus apartamente din carton. În încheiere, o lecție mai pragmatică de la un om foarte puțin pragmatic. Generația mea suferă pentru că generația dinainte a construit cu gândire short-term: case care țin doar până le vinzi, după care se prăbușesc sau se inundă, mobilă care se prăbușește după 2 ani, business cu produse made in china care doar arată bine, haine care se descos după o spălare, un oraș plin de ambrozie și plante care ne provoacă alergii, dar nimănui nu-i pasă, măști produse în masă care poluează orașele…
Aș putea să continui la nesfârșit, dar aș vrea să extrag lecția cea mai importantă de aici: haideți mai bine să modelăm mentalitatea colectivă astfel încât să construim cu pași mici, dar cu viziune long-term, decât să sărim cu pași gigantici și bănoși, dar cu efecte short-term, care vor deveni nocive pentru următoarele generații.
Vă mulțumesc că mă citiți și că mergeți cu mine prin această călătorie frumoasă, numită VIAȚĂ.
Dacă vreți să vedeți ce ”fluturi” aveam în cap la 22 ani, citiți asta: https://sandacojocaru.wordpress.com/2009/05/17/lectii-de-viata-de-la-22-de-ani/
Pentru un pic mai multă consistență, vedeți lecțiile de anul trecut aici: https://rusanda.ro/7-lectii-de-viata-la-34-ani-34/