Iubesc Grecia! Cu mâna pe inimă spun asta. Am fost la Atena, am fost în Rhodos și Lefkada, și de fiecare dată m-am întors odihnită și fericită, încântată de locurile văzute. Îmi place felul de a fi al grecilor, mâncarea, plajele, stilul lor și atmosfera zen.
Anul acesta am decis să mergem în controversatul Thasos, voiam să mergem undeva unde ajungem rapid și fără complicații. Am auzit și de bine, și de rău, dar m-a convins faptul că toată lumea povestea încântată de ape cristaline și plaje albe și fine. Așa că mi-am luat pălăria, o saltea cu flamingo roz în portbagaj, iubitul, doi prieteni, și am plecat la drum 🙂
Drumul a fost ușor problematic. Pe un drum care se face în mod normal în 7-8 ore cu mașina (până la feribot) noi am făcut 13! La vama bulgărească am trecut fără probleme, la vama grecească în schimb am prins o coadă de 4,7 km de mașini pe care am parcurs-o în aproape 3 ore, pe un drum prin munți și pustietate, fără toalete și apă/magazine. A fost o provocare, și asta e puțin spus. Probabil depinde foarte mult de ora la care ajungi, noi am ajuns pe la 15 și era și foarte mare zăpușeala. De acolo în schimb mai sunt o sută și ceva de kilometri până la feribotul din Keramoti, care merge din 30 în 30 minute și care face 35 minute până în Limenas. Dacă prindeți feribotul roșu, aveți chiar o cafenea drăguță și cafea buna la bord.
M-a impresionat insula Thasos. Munți, pini, plaje sălbatice, muuultă liniște și mult aer curat. Ce m-a șocat este că toată lumea din servicii vorbește românește. Știau să zică până și ”scorțișoară!” Asta vine și cu plusuri și cu minusuri, pentru că sunt foarte mulți români, toată lumea vorbește românește și nu simți că ai evadat undeva în vacanță…
Noi suntem pasionați de snorkeling așa că am ales plaje mai izolate, fără bărci, cu multă ”viață subacvatică” și stânci printre care să ne aventurăm. A fost foarte ușor să găsim asta, motiv pentru care am fost în fiecare zi la altă plajă și am văzut zeci de feluri de pești colorați, stea de mare, caracatiță, arici de mare și multe feluri de scoici colorate. Iată un top personal cu plaje liniștite, sălbatice, cu ape cristaline și numai bune pentru snorkeling:
- Agia Anna (singura problemă este că e amenajată doar pentru cei cazați acolo, deci trebuie să vii cu propria umbrelă)
2. Arsanas Beach (care are o taverna foarte simpatică și muzică bună)
3. Glyfoneri (cu un restaurant cu mâncare genialăăăă)
4. Atspas
5. Aliki (e mai mare și mai populată dar e drăguță)
6. Glyfada
- Mai puțin Marble Beach: e o plajă frumoasă dar… păcat că e locuită. Adică e supra-aglomerată și cu muzică dată tare, prețuri exagerate și prea multă lume pe metru pătrat.
Restaurante care ne-au plăcut? Cum stăteam în Limenas, am încercat mai multe acolo în oraș. Prima zi am mers la Thassian Doukas care a fost o dezamăgire: a durat foarte mult să primim mâncarea, a fost uscată și fără gust, fructe de mare congelate, etc. Apoi am mers dupa mai multe recomandări la Tavernaki: wow! Caracatiță la grătar excelenta, scoici saganaki excelente, pâine proaspăt coaptă și unsă cu ulei de măsline și oregano, service excelent, atmosferă plăcută, nota 10! Când am mers în Limenaria am descoperit un restaurant care se numește Stelios Taverna, chiar pe faleză, cu calamar umplut foarte bun și tot felul de bunătățuri. Îl recomand din suflet. De Glyfoneri am zis mai sus, și repet: mâncare excelentă și plajă excelentă, una dintre cele mai mici, intime și romantice din toată insula.
Ce să faci în Thasos?
Să îți iei un cruise de o zi care face turul insulei și în special a plajelor care nu sunt accesibile decât din larg. Noi am ales Victoria Cruise pentru că opreau în locuri speciale pentru snorkeling si a fost chiar dragut.
Să guști calamar umplut la grătar, caracatiță la grătar, scoici saganaki, platou cu fructe de mare și pește, salată proaspătă de icre, clătite din dovlecei, tzatziki, ardei umpluti/roșii umplute, baclava grecească și prăjiturile lor locale cu portocale și cacao.
Să îți iei o saltea imensă gonflabilă (roz!) și să te relaxezi în apele fără valuri, ideale pentru așa ceva.
Să mergi la Karnagio Beach Bar 😀 For drinks, not for food. Un bar cioplit într-o stâncă, pe o peninsulă, cu vedere pe mare din ambele părți, cu luna plină deasupra capului, cu briză și cu un Bellini excelent.
Ce să nu faci în Thasos?
Să nu bei vin. Vinul grecesc nu degeaba nu e în top xxx vinuri din lume…
Să nu intri în zona cu pietre/stânci din apă dacă nu ai aqua shoes. E plin de arici de mare!
Să nu mergi la Giola. It’s a tourist trap! Dupa aproape 2 km de coborât în pantă alunecoasă, prin căldură, dai peste o groapă plină cu apă înconjurată de mai multă lume decât vezi în biserică în noaptea de Înviere, care sar în toate pozițiile de pe stâncă, în cap, etc. deși la fundul gropii sunt arici de mare, din câte am înțeles. Să mai zic că urcarea e aproape… patrupedă?
Să nu îți cauți echipament de snorkeling acolo. Nu prea aveau full-face-masks, doar chestii mai primitive și la prețuri exagerate.
Long Story Short: sigur voi reveni în Thasos, e un loc prea frumos să nu revii. Abia aștept să mai savurez un pahar de Bellini pe terasa Karnagio, la apus, deasupra mării. Sper doar ca până data viitoare să se rezolve problema de la vama grecească 🙂