Mecanica Inimii

Mecanica Inimii

Cartea lui Mathias Malzieu, ”Mecanica Inimii”, mi-a fost recomandată de multe persoane, din medii și de vârste diferite. Am cumpărat-o de la Editura Nemira chiar înainte să merg în Bali și am savurat-o în singura zi în care am stat pe plajă, toată ziua.

Țin minte clar: eram pe Geger Beach, cu cartea într-o mana și cu o nucă proaspătă de cocos în alta. Am citit-o dintr-o suflare, am terminat-o în cateva ore. Este genul de carte- sursă de inspirație, de meditație, la care te oprești și recitești fraze cu voce tare, ca să te miri de frumusețea și ingeniozitatea lor.

Personajul principal al cărții este un băiețel orfan, căruia la naștere moașa Matilde îi pune un ceas în loc de inima care nu voia să bată cum trebuie. Din cauza acestei probleme evidente (ceasul se vedea și se putea auzi), nimeni nu vrea să îl adopte, așa că Matilde devine mama lui adoptivă.

Aceasta îi spune de multe ori băiețelului că din cauza mecanismului care îl ține în viață, el este fragil, și că inima nouă a lui nu e facută să treacă prin emoții puternice, așa că să facă bine și să nu se îndrăgostească niciodată. Nu pentru că ar suferi de prea multă fericire, dar că mecanismul inimii sale n-ar rezista să treacă prin chinurile dragostei. Ne punem atunci întrebarea- de ce Matilde este absolut sigură că orice dragoste te trece prin chinuri groaznice? Răspunsul îl primim aproape de sfârșitul cărții, când dezlegăm misterul inimii care face tic-tac.Sau nu face? Eu n-o să-l dezvalui, de frică sa nu va răpesc plăcerea lecturii 🙂

Da, cartea a fost numită ”un fel de Micul Prinț”, iar dacă esti genul care a savurat înțelepciunea din Micul Prinț, vei savura cu siguranța și ”Mecanica Inimii” de Mathias Malzieu.