Îți garantez: dacă deschizi acum televizorul și dai pe un canal de știri, ai toate șansele să vezi cu o claritate HD orașe spulberate de fenomene meteo, oameni împușcați în piețe publice, accidente de mașină care să te bântuie noaptea, oameni arși, oameni flămânzi, oameni foarte săraci… Ne șochează ceea ce vedem, dar doar primele zile, primele săptămâni, primii X ani. Apoi devenim mai toleranți, mai detașați emoțional, mai reci la cruzimea sorții unor oameni. De ce? Pentru a ne proteja pe noi. Pentru că altfel riscăm să o luăm toți razna.
Dar nu e vorba doar de tv. Vedem cruzime și pe stradă, vedem oameni desculți printre mașini, bolnavi mintal care vorbesc singuri sau strigă, vedem copii îmbrăcați în cârpe și trimiși la cerșit. Am văzut cu toții acei oameni fără mâini sau picioare care își expun membrele ciuntite la metrou, iar noi întoarcem repede capul, de silă. Sau de milă, că tot rimează.
Auzim de o sută, o mie de oameni care au murit, undeva, într-o parte a lumii, de la o explozie. Sau de o boală necruțătoare. NU MAI AVEM TIMP SĂ-I PLÂNGEM, pentru că apare altă știre, alte victime nevinovate ale unui accident de avion, undeva la celălalt capăt al lumii. Nu mai avem timp să ne plângem unii pe alții.
Acesta să fie prețul tehnologiei? Suntem prea mulți pe această planetă? Suntem asaltați de o media tot mai agresivă? Sau suntem noi prea dependenți de drame, iar ei doar ne servesc felul nostru preferat? Nu știu răspunsul, dar știu un lucru. Suntem la fel de muritori, dar tot mai puțin umani.
Binențeles că există și reversul trist al medaliei. Așa cum nu ne mai impresionează un om căzut pe stradă, nu ne mai impresionează nici o poză cu aurora boreală, coasta Amalfi, piramidele egiptene sau altă minune a lumii. Pentru că le-am văzut peste tot, pe facebook, pe google, în tot felul de topuri de recomandări sau în postările prietenilor. Totul este ”reachable” și ”do-able”, nimic nu mai este imposibil în epoca noastră. Vise? Visele nu sunt acum mai mult decât un to-do-list.
Într-o era în care luptăm ca să construim roboți, devenim noi roboți. Roboți muritori.
Păpuși de hărtie, fără milă și fără timp pentru a-și plânge morții.
Fără vise, doar cu liste interminabile.
Fără prieteni, doar cu ”facebook friends”.
Fără cuvinte din inima, doar cu gif-uri.