Ce cărți pozitive citim când #stămacasă

Ce cărți pozitive citim când #stămacasă

Suntem în plină stare de urgență provocată de coronavirus, pandemia care ne forțează să regândim felul în care trăim, consumăm, coexistăm cu natura și cu semenii noștri și care ne somează să stăm în casă, pentru a rămâne în siguranță. Mai mult, pentru a-i păstra în siguranța pe oamenii dragi nouă.

Vă invit să privim partea plină a paharului, mai ales dacă sunteți bookaholici, ca și mine, și să urmăm sfatul lui Octavian Paler, care a spus, frumos, în vers alb:

”Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.”

Așa că avem timp să citim. La început eram entuziasmată de toate titlurile care mă așteptau în bibliotecă, însă curând am înțeles ceva important, și anume că nu pot citi orice în aceasta perioadă. Mai ales că nu pot citi cărți foarte triste sau deprimante. Deși în mod normal acestea nu îmi influențează starea de spirit, având în vedere că stau de o luna în casă și că sunt expusă mai degrabă la știri triste la tv și date îngrijorătoare, zgomotul de fundal din emoționalul meu s-a schimbat, și are nevoie de altceva.

În concluzie, am ales să fac o listă de 10 titluri pozitive pentru voi, de cărți bune și foarte bune care să vă aducă satisfacție într-o perioadă în care, știm bine, avem nevoie maximă de ea 🙂

  1. ”Hygge. Rețeta daneza a fericirii” de Meik Wiking, editura Litera. Trebuie să recunosc că am subestimat aceasta carte, care a stat cuminte în biblioteca mea încă de la nuntă (e un cadou de la niște omuleți dragi). Este un adevărat almanah captivant care te ghidează finuț, cu date și statistici, spre direcția fericirii, a confortului sufletesc și a stării de bine, în general. O găsiți aici.
  2. ”Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin, editura Humanitas, Raftul Denisei. O călătorie în timp, spațiu, emoții și amintiri, care m-a făcut să-mi imaginez cum ar fi fost dacă strabunicul meu ar fi avut un binoclu magic, să vadă vremurile în care trăiesc urmașii lui, și ce părere ar fi avut despre asta. Cartea poate fi comandată aici.
  3. ”Fata cu portocale” de Jostein Gaarder, editura Univers. V-o recomand din suflet, deși am plans spre sfărșit, însă nu am plâns de tristețe cât de încărcătura emoțională a poveștii. M-a fascinat, am terminat-o într-o noapte și cred că o să țin mine pentru totdeauna imaginile din această frumoasă poveste de dragoste. Disponibilă aici, la preț redus, aici.
  4. ”De unde vin ideile bune” de Steven Johnson, editura Publica. Cei care mă urmăresc știu că am o pasiune pentru acest autor, iar această carte m-a adus pentru prima dată față în față cu EXAPTAREA, dupa care mi-a venit inspirația pentru discursul meu despre inovație la TEDx Cluj, pe care il puteti vedea aici, iar cartea este disponibilă aici.
  5. ”Viața secretă a marilor scriitori” de Robert Shnakenberg, editura ART. O carte suculentă, scandaloasă chiar, care prezintă dedesubturile vieților celor mai cunoscuți scriitori de pe planetă, cu bune și cu rele. Adevărul este că dacă s-ar povesti mai des despre viețile lor, ce pot fi comparate cu adevărate staruri de Hollywood a zilelor noastre, poate că și cititul ar fi mai cool 🙂 Am răs, am fost socata, impresionata, oripilată, distrată, pe scurt, o carte potrivită pentru perioada aceasta tensionata. Cartea este de vanzare aici.
  6. ”Pi cuvânt. Jocurile foamei de cuvinte.” de Igor Guzun și Sergiu Beznițchi. Jocuri de cuvinte, texte cu tâlc, grafică excelentă și inspirație cât pentru încă o carantină! Se poate comanda aici.
  7. ”Rețeaua șoaptelor” de Chandler Baker, editura Nemira. Un bestseller în trend despre o temă sensibilă atât pentru femei și bărbați și ”un thriller puternic, demn de epoca #MeToo”, conform Oprah Magazine. Se găsește în magazinul online al editurii, aici.
  8. ”Ghidul antreprenorului începător”, de Valentina Saygo și Liviana Tane, editura The Writing Journey. Indiferent dacă ești sau nu ești antreprenor încă, acesta este un ghid care te poate ajuta în această nouă aventura din viața ta, în care ai nevoie de tot ajutorul și sprijinul. Cu întrebări clare, răspunsuri clare și observații pertinente pe temele administrării și comunicării în afaceri. Se poate cumpăra aici.
  9. ”The Tools” de Phil Stutz & Barry Michels, pe care am găsit-o în engleză original aici. O carte scrisă de doi psihoterapeuți care identifică și ne oferă nouă instrumente prin care putem duce psihoterapia de la teorie la practică, de la problemă la soluție, chiar și noi cu noi înșine, în intimitatea casei noastre.
  10. ”Seara, la culcare. 365 de momente relacante pentru a pătrunde conștient în noapte” de Osho, editura Litera. O carte pe care am primit-o de la alt om drag, de revelion. De parcă ar fi știut că urmează să stăm în case câteva luni și că o să am probleme cu somnul. O carte dulce, cu o meditație scurtă pentru fiecare seară a anului, înainte de culcare. Poate fi comandată aici.

Voi ce citiți în această perioadă ca să rămâneți pozitivi?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *